Thursday, July 5, 2007
Alro Slatina – CSM Râmnicu Vâlcea
Aluminiştii încep astăzi seria partidelor de verificare pe care le vor susţine până la startul noului sezon al Ligii a III-a, primul adversar al formaţiei slătinene fiind echipa de eşalon secund CSM Râmnicu Vâlcea. Întâlnirea, care va avea loc pe stadionul „Metalurgistul“, cu începere de la ora 18, îi va da posibilitatea tehnicianului Iordan Eftimie de a vedea nivelul de pregătire la care elevii săi se află la momentul actual. Până la începerea viitoarei stagiuni, „principalul“ formaţiei locale trebuie să găsească cea mai bună formulă de echipă, astfel încât Alro să poată avea un start reuşit în campionatul 2007 – 2008.Adversarul formaţiei slătinene este o echipă care, în sezonul precedent, cu Costel Pană pe banca tehnică, a ratat promovarea în Liga I în ultima etapă, în urma acestui eşec la gruparea vâlceană fiind instalat antrenor Marian Bondrea.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment