Wednesday, August 15, 2007
Confruntare fratricidă
Faza a III-a a Cupei României pune faţă în faţă, astăzi, la Balş, două echipe ale judeţului, FC din localitate şi Alro Slatina. Două formaţii care se cunosc foarte bine, având în vedere că în urma colaborării din ultimul an mulţi dintre jucătorii ce vor fi prezenţi în teren au evoluat sub culorile ambelor grupări, şi care ţintesc acelaşi obiectiv în acest meci: calificarea în următoarea etapă a competiţiei. Totodată, în disputa de pe stadionul „Parc“, interesant poate fi şi duelul tactic al tehnicienilor echipelor oltene, antrenorul gazdelor, Aristică Cioabă – aflat la început de drum, respectiv Iordan Eftimie – „principalul“ aluminiştilor, care de-a lungul carierei sale a acumulat o vastă experienţă.Ultima confruntare dintre FC Balş şi Alro a avut loc chiar săptămâna trecută, cele două formaţii întâlnindu-se într-un amical desfăşurat în oraşul de pe Olt. Atunci, elevii lui Cioabă au avut o prestaţie reuşită, dând o replică bună slătinenilor, iar partida s-a încheiat la egalitate, scor 2 – 2. Astfel, disputa de azi pare a fi una deschisă oricărui rezultat. • „Avem prima şansă“După ce în precedenta fază a Cupei României au trecut, la loviturile de departajare, de cei de la Rova Roşiori, aluminiştii vor încerca să-i elimine pe bălşeni pentru a-şi continua parcursul în această competiţie şi a avea astfel posibilitatea de a da piept cu o echipă de Liga a II-a. Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al grupării slătinene, Ioan Popa, crede că fotbaliştii aflaţi sub comanda lui Iordan Eftimie sunt favoriţi în a obţine calificarea: „Eu zic că avem prima şansă. Mergem la Balş să câşti-găm.“• „Cine e mai bun, să câştige“De partea cealaltă, gazdele întâlnirii, care au ajuns în etapa a III-a a Cupei după ce au depăşit Progresul Corabia în urma unui meci ce a stârnit controverse, nu vor să părăsească de pe acum întrecerile. Tehnicianul Aristică Cioabă spune că în această confruntare bălşenii vor vorbi pe teren: „Noi vrem să ajungem cât mai sus în Cupă şi ne jucăm şansa. Nu ştiu dacă noi sau ei sunt favoriţi şi degeaba zicem în declaraţii acest lucru dacă nu arătăm în teren. Jucăm şi cine e mai bun, să câştige.“• „Central“ vâlceanPartida dintre FC Balş şi Alro Slatina se va desfăşura cu începere de la ora 17.30 şi va fi condusă de o brigadă de arbitri avându-l la centru pe Cătălin Buşi (Vâlcea), ajutat la cele două tuşe de Daniel Mitruţi şi Dragoş Stanciu (ambii din Dolj
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment