Tuesday, August 7, 2007

„Echipa s-a mişcat binişor în amicale, nu mi-a plăcut cum ajucat în cupă“

„Avem răbdare şi vom dărui oraşului o formaţie de Divizia B. Promitem că la anul Alro va promova. Şi va promova uşor, la o diferenţă mare de puncte faţă de următoarea clasată.“ declara unul dintre membrii Consiliului de Administraţie al aluminiştilor, Constantin Gagiu, la finalul jocului pe care echipa oraşului îl câştiga cu scorul de 3 – 1 în faţa formaţiei Minerul Motru, în returul precedentei ediţii de campionat. „Ce am zis atunci rămâne valabil.“ a spus, ieri, oficialul grupării slătinene. Astfel, omul de numele căruia se leagă promovarea aluminiştilor din Divizia D în Liga a III-a consideră că la finalul sezonului 2007 - 2008 echipa locală va face saltul spre eşalonul secund. În viitoarea stagiune, Gagiu crede că două vor fi contracandidatele formaţiei oraşului în lupta pentru ocuparea primei poziţii a clasamentului: „Building Vânju Mare, care este o echipă retrogradată, şi o altă echipă, formată din jucători de la CSM Râmnicu Vâlcea şi Dacia Mioveni, care se numeşte Internaţional Piteşti, pot emite pretenţii. Celelalte nu cred că vor pune probleme, vreo cinci dintre ele fiind nou-promovate. Pe undeva, suntem avantajaţi şi de faptul că alcătuirea seriei s-a modificat.“ Altfel, Constantin Gagiu s-a arătat mulţumit într-o oarecare măsură de prestaţiile elevilor lui Iordan Eftimie în partidele susţinute în această vară: „Echipa s-a mişcat binişor în amicale, nu mi-a plăcut cum a jucat în meciul din Cupă. A fost ceva la acel joc cu Rova Roşiori şi am avut astăzi o discuţie cu ei. În privinţa lotului, cam ăsta rămâne, nu mai aducem alţi jucători. Craioveanul Ivan a ridicat nişte pretenţii materiale exagerate, care îi depăşesc cu mult valoarea, şi a plecat. A mai fost în probe un jucător de la Rapid II, dar ni s-a părut destul de rudimentar, am renunţat şi la el, pentru că acum nu mai avem timp să stăm să-i învăţăm fotbal.“

No comments: