Wednesday, December 12, 2007
Ziua in care se decide viitorul
Înainte de începerea sezonului 2007-2008, echipa de fotbal Alro Slatina primea ultimatumul, fiind ameninţată cu desfiinţarea dacă în iarnă nu are şanse reale la promovare. Pentru că au pierdut puncte preţioase acolo unde nimeni nu se aştepta, aluminiştii au încheiat turul pe locul trei, la patru puncte de liderul Internaţional Curtea de Argeş. Şanse de accedere în eşalonul secund sunt, cu atât mai mult cu cât principalele contracandidate vor veni la Slatina. Dacă Alro are şanse reale de promovare, de ce s-au supărat şefii de la Bucureşti? Alături de echipa de fotbal din Slatina, Alro mai sponsorizează lotul naţional de handbal feminin, formaţia de handbal masculin Dinamo Bucureşti şi pe cea de fete de la Oltchim Rm. Vâlcea, o echipă de baschet şi echipa de polo de la Dinamo.Din această listă ar putea fi eliminată tocmai echipa din oraşul în care se află societatea Alro. Astăzi se va decide soarta echipei slătinene şi se va şti exact dacă societatea Alro îşi va retrage sprijinul financiar.Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Alro Slatina, Ioan Popa, va avea o întrevedere cu patronatul. Probabil, după discutarea contractului colectiv de muncă şi a altor probleme sociale, se va vorbi şi pe marginea bugetului solicitat pentru echipă. Legat de aceste probleme, Ioan Popa a declarat: „Mâine (n. r. - astăzi), vom discuta şi situaţia echipei de fotbal pentru că mergem la Bucureşti. Vom şti exact ce avem de făcut. Ori la bal, ori la spital. Dacă nu ne aprobă bugetul vom avea discuţii cu Consiliul Judeţean şi Primăria Slatina. Nu o putem lăsa moartă cu echipa chiar acum, când avem şanse reale de promovare.”Astfel, lucrurile nu merg deloc bine pentru echipa slătineană, aceste probleme putând avea consecinţe în retur, când vor conta destul de mult campania de transferuri şi pregătirea centralizată. Dacă nu sunt făcute atent şi la timp, echipa poate avea de suferit. Pentru că se va juca într-un ritm infernal în retur, aluminiştii trebuie să se bazeze pe o pregătire fizică foarte bună şi o bancă de rezervă solidă.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
19 comments:
nu inteleg de ce uzina finanteaza echipe care nu au nici o legatura cu orasul nostru, din sporturi care nu au prea mare importanta in romania, ar fi culmea sa renunte tocmai la noi...pacat de mentalitatea sefilor din uzina...forza ALRO
vedeti bulangiilor ca se infinteaza o echipa de table la curtici si au nevoie de finantare, bagativa ca vad ca voua asta va place...cum dreacu ma sa finanteze echipa de polo si handbal a lu' dinamo, pai uzina parca e din slatina, cine munceste pentru uzina nu noi? datorita slatinenilor uzina are profit de sute de milioane euro pe an, nu valceni sau buCUResteni...ce ziceti fratilor de un protest, nu putem sa-i lasam sa ne lase fara echipa...tre' sa facem ceva
MUIE UZINA !!!
CAND VIN PE 21 ACASA INCENDIEM ORASUL
SUNT PASTILAT SI PLIN DE URA
ROG SERIOZITATE DIN PARTEA JANDARMERIEI ROMANE
...MUIE BAIETILOR CU OCHI ALBASTRI CARE CITESC ACEST FORUM (SRI) ..AM EU SURSELE MELE
DOBRA sa ne suga de pula si sa se duca-n mortii lui...
nu aveti cum s ane desfiintati nu o s aputeti... slatina e o emotie... noi suntem echipa judetului.. ati distruge un oras intreg p[rin desfiintarea echipei..macar un ragaz pana la primavara ca inca mai avem sanse de promovare... forza slatina 4ever..slatina-orasul nostru.. muie conducerii ne-ati distrus X(
tre' sa ramanem uniti ca degetele unei singure maini, care sa loveasca sa dea o riposta ferma oricarui adversar de oriunde ar fi...''sustineti-va echipa locala'', vorba voastra, acum sa va vad de ce sunteti in stare, tre' sa luam atitudine la bataia asta de joc
mi-a mintesc ca intotdeauna am fost mandru de aceasta uzina (parintii mei lucreaza acolo), acum sunt scarbit, nici yo nu sunt de acord cu finantarea unor echipe din alte orase, atata timp cat echipa care-i poarta numele e lasata de ibeliste...nu as mai suporta inca o desfintare, m-am saturat...i'love slatina _atat_
Sa va zic eu cum sta treaba...Nimeni din conducere nu este interesat din acest oras pt ca cei mai influenti stau in buCUResti .Asta cu echipa e asa sa nu zica nimeni ca nu se implica.Nu cred ca stiti dar si Universitatea Craiova a venit la ALRO pt sponsorizari. NU VA PUNETI PREA MARI SPERANTE IN ECHIPA.
sa ne lase dreacu cu ultimaturi si amenintari cu desfintarea, asa se va intampla in continuare chiar daca se vor razgandi si for finanta din nou echipa, cel mai bine ar fi ca echipa sa fie preluata de primarie, atunci ar fi liniste la echipa si am promova cu siguranta
ne va scoate din belea dl. primar valcov, sunt putin nemultumit pentru ca nu se implica mai mult si la echipa de fotbal, dar cred ca o va face cat de curand, in rest nu am ce sa-i reprosez, e cel mai tare primar din tara
nasol ce va fi va fi... noi, suporterii, nu prea avem ce sa facem...
cu treaba cu sponsorizatul de la primarie valcov nu stiu ce ar putea face atata timp cat el nu e om de fotbal si a spus asta in repetate randuri
acum nu putem decat sa asteptam sa vedem ce se va decide...
fortza slatina
ps din oamenii care au comentat poate veniti si voi in peluza :D
daca dupa primele 5 etape vom bate oltchim, rova si international, cred ca se va tripla numarul galeriei...yo voi veni neconditionat, forza Slatina
am ajuns la concluzia k o echipa de polo poate sa desfiintzeze o echipa cu istorie, chiar daca actuala denumire nu spune nimic, fosta "oltul" slatina, isi linge ranile facute de mii de euro care sunt pusi in joc sau sport care a devenit ,din pacate, o afacere.Ce sa facem? Sa incercam sa-i coacem uzinei un mic "cadou" de craciun.Poate un mars in fatza uzinei PE DOMENIU PUBLIC.. sa dam la muie baietzilor cu oki albashtri si urechi clapauge mentzionati de WORKING CLASS HERO mai sus.. va asteptam in peluza pentru sustinerea echipei
parca, ieri se decidea viitorul echipei, sau nea popica s-a intepenit in vreo carciuma si a uitat de buget, stie cineva ceva noutati despre ce s-a stabilit?...si inca ceva, ati vrea sa vina portarul titular al lui CSM PLOIESTI la noi? are 18 ani, in acest tur a jucat 16 meciuri si a incasat 9 goluri, are un salariu de 300euro pe an, am id-ul lui si din ce am vorbit pana acum cu el ar fi dispus sa vina in probe la slatina, vreau raspuns
toti cei care ati dat commenturi sunteti bine veniti in peluza... sa ne sustinem echipa poate vom trece cu bine peste aceste incoveninete ...marsul in fata uzinei trebuie luat in considerare... saltina orasul nostru:X
ne-au tras-o muistii, sa ne bagam toti slatinenii pula-n mamele celor care au decis ca echipa de fotbal sa nu mai fie finantata de uzina, totusi sper sa ajungem pa mana primariei, poate se baga si pirelly...ar fi frumos sa avem acelasi sponsor ca inter...forza '' echipa fara nume''
sa se numeasca FC SLATINA echipa,
fratilor am scapat de popa (bagami-as morcovu' in masa de escroc), in sfarsit si-a dat demisia, a vazut ca nu mai e rost de bani la echipa, oricum yo ma bucur ca am scapat de groparu' fotbalului slatinean, sper sa nu mai aud in viata mea de el...sa vina in conducere oameni care au slatina in slufet, nu babalici comunisti ca popa...
muie
Post a Comment