Wednesday, February 6, 2008

Hercules Baile Herculane - SLATINA 0 - 5

După ce duminică a încheiat la egalitate (scor 1 – 1) partida de verificare susţinută în compania formaţiei Minerul Lupeni, echipa de fotbal a oraşului a disputat, ieri după-amiază, cel de-al doilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire de la Băile Herculane. Pe terenul „Central“, elevii lui Constantin Vlad i-au avut ca adversari pe jucătorii formaţiei locale Hercules, grupare ce evoluează în Liga a IV-a, Caraş-Severin. „Principalul“ lui Alro a folosit în fiecare dintre cele două reprize ale întâlnirii formule diferite de echipă, Vlad începând prima parte a confruntării cu următorul «unsprezece»: Marin, Preda, Irimescu, Mitrache, Niţescu, Calotescu, Ovidiu Niculescu, Mihai, Dinu, Precup, Dragoş Niculescu. Până la pauză, aluminiştii au punctat de două ori pe tabelă, graţie reuşitelor semnate de juniorul Dinu şi Precup. La reluare, Constantin Vlad i-a introdus în teren pe: Tătaru, Mitrache, Preda, Ciobanu, Calotescu, Baciu, Lepădat, Moşteanu, Chelu, Priescu şi Marinescu. În repriza secundă, Priescu şi-a trecut în cont un hattrick şi a stabilit totodată rezultatul final al partidei, 5 – 0 în favoarea formaţiei slătinene.Tehnicianul lui Alro consideră că amicalul susţinut în compania celor de la Hercules a reprezentat un test util pentru elevii săi: „Acest joc a fost, totuşi, un joc cu o echipă de factură mai modestă. La început ne-au pus câteva probleme, dar în partea a doua a meciului ei au căzut fizic, lucru care ne-a permis să atacăm mai mult. Eu spun că a fost un joc util şi pe undeva obligatoriu, cu echipa gazdă, cea care ne permite să intrăm pe teren.“În această perioadă, Constantin Vlad încearcă să-şi formeze o imagine asupra potenţialului fiecăruia dintre componenţii lotului pe care îl are la dispoziţie, pentru a putea alcătui un „unsprezece“ competitiv, cu care să fie abordat returul actualului sezon al Ligii a III-a: „A fost al doilea meci amical, iar în primele jocuri fiecare trebuie să arate ce poate. Eu nu vreau să nedreptăţesc pe nimeni şi vreau să le dau la toţi şansa să joace două-trei reprize, pentru ca apoi să putem construi un prim «unsprezece», să cristalizăm o formulă de echipă pentru returul campionatului.“Astăzi, cu începere de la ora 13.30, Alro va disputa cea de-a treia partidă de verificare de la Băile Herculane, formaţia slătineană urmând să întâlnească echipa de eşalon secund FC Drobeta Turnu Severin.

2 comments:

Anonymous said...

frumos rezultat, sper sa-i spulberam pe international si rova tot la fel...

Anonymous said...

FC Drobeta - ALRO Slatina 0-1...bravo copii