Tuesday, February 19, 2008

I-am batut cu 2-0 pe maidan

Seria rezultatelor pozitive înregistrate de Alro Slatina în meciurile amicale susţinute în această pauză competiţională a continuat ieri, în deplasarea în care elevii tehnicianului Constantin Vlad i-au avut ca adversari pe jucătorii grupării Armata Craiova. După ce sâmbătă au învins, pe teren propriu, o altă formaţie ce evoluează în seria a 4-a a Ligii a III-a, Turris Turnu Măgurele, aluminiştii s-au impus şi în faţa „militarilor“ doljeni, echipa oraşului câştigând această dispută cu scorul de 2 – 0. Noaţă şi Dinu au fost fotbaliştii ce au punctat pe tabelă pentru formaţia aflată sub comanda lui Vlad, ambele goluri ale întâlnirii fiind marcate în repriza secundă. Deşi slătinenii şi-au trecut în cont un nou succes în partidele de verificare din intersezon, „principalul“ lui Alro consideră că amicalul cu Armata a fost un test mai puţin concludent pentru echipa pe care o antrenează: „Meciul s-a disputat undeva într-o comună, pe un teren denivelat, situat într-o luncă. Vântul a bătut în rafale şi a trebuit mai mult să alergăm după minge, decât să jucăm. S-au jucat două reprize, prima având 60 de minute. A fost un test de care nu sunt mulţumit.“ a declarat Vlad.Tehnicianul aluminiştilor speră ca timpul rămas până la startul returului de campionat să fie suficient pentru a putea pune la punct toate detaliile legate de jocul formaţiei: „Eu zic că la acest moment echipa se prezintă destul de bine. Uşor-uşor trebuie să punem lucrurile la punct. În timpul rămas vom încerca să rezolvăm şi ultimele probleme, astfel încât după etapa a doua să avem o creştere de formă, pentru că orice meci e important. Sperăm să ajungem într-o formă care să ne permită să abordăm toate jocurile la potenţial maxim.“ Următoarea partidă de verificare a echipei slătinene va avea loc mâine, pe stadionul „Metalurgistul“ (ora 14), acolo unde cei de la Alro îi vor întâlni din nou pe jucătorii Armatei Craiova.Alro Slatina: Tătaru, Irimescu, Mitrache, Ciobanu, Niţescu, Baciu, Lepădat, Moşteanu, Precup, Priescu, Turcin (prima repriză). Florin Marin, Dincă, Irimescu, Mitrache, Mantea, Calotescu, Ovidiu Niculescu, Marinescu, Dinu, Noaţă, Chelu (repriza a doua).

No comments: