Wednesday, March 12, 2008

"Ne-a bătut o echipă de la ţară"

Înfrângerea pe care aluminiştii au suferit-o marţi, pe teren propriu, în faţa celor de la Rova Roşiori, a diminuat drastic şansele echipei locale de a realiza promovarea în cel de-al doilea eşalon al fotbalului românesc. Aflată pe poziţia a treia a clasamentului seriei, la egalitate de puncte cu Gaz Metan CFR Craiova (formaţie ce are un meci mai puţin disputat) şi la nouă lungimi de liderul Internaţional Curtea de Argeş, gruparea slătineană încă mai poate lupta pentru locul secund ce duce la barajul de accedere în Liga a II-a, ocupat la acest moment tocmai de echipa teleormăneană. Eşecul cu Rova a tulburat iarăşi apele în tabăra slătinenilor, conducerea Clubului Sportiv Aluminiu Alro având, ieri, o întrunire în care s-a stabilit ce ar rămâne de făcut în continuare. Oficialul grupării locale, Ioan Popa, spune că viitorul formaţiei oraşului depinde de rezultatele înregistrate în următoarele două etape, în eventualitatea unui deznodămând nefast urmând a fi puse în practică anumite măsuri (se pare, unele dintre cele mai drastice): „Deciziile se vor lua după meciul cu FC Argeş II. Miercuri am avut o discuţie între noi, cei din Consiliul de Administraţie al clubului, deci nu la fotbal, şi a rămas ca decizia să se ia la sfârşitul meciului de la Piteşti. Dacă nu obţinem acolo o victorie, se iau nişte măsuri, care bineînţeles trebuie comunicate, dar acum e prea devreme să le spunem. Dacă pierdem sau facem egal, se trage o concluzie, cu cine se continuă, la cine se renunţă. Doar victoria ne menţine în cărţi pentru locul doi, iar dacă vom câştiga se mai amână cu o săptămână, până la meciul cu Internaţional. Apoi, dacă mănânci bătaie cu Internaţional, ce să mai, se alege prafu’. Trebuie să câştigăm cu Argeş, iar formaţia rămâne cum este acum şi se aşteaptă o săptămână. Câştigăm şi cu Internaţional, se merge în continuare.“

• „Vlad este antrenorul echipei“La finalul partidei cu Rova Roşiori, „principalul“ aluminiştilor, Constantin Vlad, nu excludea posibilitatea ca în urma înfrângerii suferite de elevii săi în faţa teleormănenilor să renunţe la banca tehnică a formaţiei locale, spunând că va lua o decizie finală a doua zi. Ieri după-amiază, Vlad a condus antrenamentul slătinenilor şi se va ocupa în continuare de pregătirea echipei. „Nu se pune problema ca domnul Vlad să plece. Acum este la stadion, face antrenament cu băieţii. Noi sperăm că jucătorii să se revanşeze, iar în meciul următor să-şi ia înapoi punctele pierdute.“ a declarat purtătorul de cuvânt al grupării locale, Gigi Stanciu.Ioan Popa spune că tehnicianului aluminiştilor i se va acorda credit în continuare: „Vlad este antrenorul echipei. Eu n-am mai discutat cu el după partida cu Rova, dar mie nu mi-a comunicat nimic că ar vrea să renunţe. Pentru meciurile următoare se continuă cu Vlad. Se aşteaptă să vedem ce va fi şi vom mai vedea. Apoi, dacă nu va vrea să mai rămână, trebuie să iei în calcul şi un alt antrenor. Însă, până acum nu ne-am gândit la nimeni.“

No comments: