Sunday, March 16, 2008

S-a ales praful ...

Bătălia pentru Liga a II-a s-a terminat? În viitoarea ediţie de campionat, mai poate avea Slatina o echipă în eşalonul secund al fotbalului românesc? După înfrângerea suferită pe teren propriu în faţa formaţiei Rova Roşiori, Alro a pierdut vineri, la Piteşti, şi partida susţinută în compania satelitului grupării FC Argeş, iar elevii lui Constantin Vlad par a fi ieşit din cursa pentru promovare. Pe „Trivale 2“, „copiii ăia“, aşa cum îi numea oficialul aluminiştilor, Ioan Popa, pe tinerii jucători ai clubului gazdă, au depăşit uşor, cu 3 - 1, formaţia slătineană, provocându-i al cincilea eşec al sezonului. Pentru Alro, înfrângerea s-ar putea transforma în lovitura de graţie dată unei echipe ce de mult timp se vrea a fi una cu pretenţii, care însă a demonstrat în nenumărate rânduri că este incapabilă să facă performanţă. Până la urmă, ar putea fi lovitura care să ducă la prăbuşirea unui sistem bolnav, ce a guvernat în aceşti ani fotbalul din oraşul de pe Olt. Pentru că formaţia oraşului e la pământ şi pare că nimic nu o mai poate ridica de acolo. După toate cele întâmplate în ultimele stagiuni la gruparea locală, deznodământul vine firesc, iar epopeea căderii fotbalului slătinean pare a se apropia de punctul final. „Dacă nu câştigăm acest meci, ar trebui să-şi dea toţi demisiile.“ spunea fostul membru al Consiliului de Administraţie, Constantin Gagiu, înaintea partidei din turul campionatului în care Alro primea vizita celor de la FC Argeş II. Atunci, la capătul unei dispute în care au fost aproape de a obţine victoria, piteştenii plecau cu un punct de la Slatina, însă, ca de obicei în toţi aceşti ani, la nivelul conducerii echipei locale nu se întâmpla nimic. Gagiu pleca mai apoi, în iarnă, convins fiind că formaţia nu mai are viitor, iar evenimentele ce au urmat prevesteau oarecum un sfârşit trist al aluminiştilor. Acum, probabil, pentru cei care în aceste sezoane au gestionat în mod defectuos destinele echipei oraşului data scadenţei se apropie, şi, ca alţii înaintea lor, mulţi ar putea ieşi pe uşa din dos a fotbalului slătinean.

• „Nu înţeleg aceste evoluţii ale jucătorilor“ --- Trecuseră 33 de minute din confruntarea de la Piteşti, iar fotbalistul gazdelor, Boboacă, dădea prima lovitură celor de la Alro în acest meci capital pentru viitorul echipei, punctând pentru 1 - 0. Cu puţin timp înainte de pauză, Boboacă îşi trecea în cont „dubla“şi zarurile erau aruncate. Degringolada din tabăra slătineană s-a făcut simţită pe finalul întâlnirii, atunci când goalkeeper-ul Florin Marin şi-a introdus balonul în propria-i poartă (min. 83), iar puştii de la FC Argeş II conduceau cu un neverosimil 3 - 0. Apoi, Marinescu a înscris în ultimele secvenţe ale partidei dintr-o lovitură de la 11 metri, mult prea puţin însă pentru a şterge impresia de neputinţă pe care aluminiştii au lăsat-o în ultimii ani. Tehnicianul lui Alro, Constantin Vlad, spune că reuşitele argeşenilor au venit pe fondul unor grave erori ale unora dintre elevii săi: „După meciul ăsta, am cam pierdut orice speranţă. A fost un joc prost, pe care l-am pierdut pe trei greşeli personale a trei jucători. Am primit primul gol după o greşeală de marcaj, la al doilea Calotescu a dat pe lângă minge iar adversarul a rămas singur cu portarul şi a înscris, iar la golul trei Marin a scăpat mingea în plasă după un corner. Noi am marcat în minutul 90, Marinescu transformând un penalty obţinut de Dragoş Niculescu. În prima repriză ne-am creat două ocazii bune, însă am luat trei goluri pe trei greşeli.“ Vlad nu poate găsi o explicaţie prestaţiei slabe a aluminiştilor în disputa din Trivale: „Nu înţeleg aceste evoluţii ale jucătorilor. Am schimbat şi echipa în bună măsură, gândindu-mă că se va juca mai bine. Dar nu se poate aşa ceva, să ai mingea în picior şi să o dai adversarului. Sunt greşeli de juniori începători, nu de fotbalişti profesionişti. Însă, nu poţi să spui nimic, atâta timp cât nu ai probe. Dacă aş fi crezut că echipa nu are potenţial, nu rămâneam antrenor. Dar eu am zis că se poate şi am fost încurajaţi şi de rezultatele din meciurile amicale. Acum, sunt total decepţionat. După acest joc, nu ştiu ce se va întâmpla nici în privinţa mea, nici a echipei. Luni sau marţi va avea loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie, în care se va stabili ce va fi în continuare.“ Alro Slatina: Marin, Dincă, Ciobanu, Irimescu, Moşteanu, Calotescu, Baciu, Stoica, Precup, Noaţă, Turcin. Au mai jucat: Marinescu, Dinu, Chelu, Dragoş Niculescu.

No comments: