Monday, March 10, 2008

ZIUA CEA MARE !

După ce în precedentele runde ale returului actualei stagiuni a Ligii a III-a au acumulat patru puncte cu ajutorul cărora ocupă la acest moment poziţia secundă în ierarhia seriei, aluminiştii susţin astăzi un meci capital pentru parcursul ulterior al echipei oraşului în ultima parte a ediţiei de campionat 2007 - 2008. Pe stadionul „1 Mai“ vine Rova Roşiori, una dintre principalele contracandidate ale celor de la Alro la accederea în eşalonul secund, iar elevii lui Constantin Vlad au doar varianta victoriei pentru a continua cu şanse reale cursa de promovare. Este un meci ce ar putea decide viitorul formaţiei locale şi, de ce nu, al fotbalului slătinean, în condiţiile în care obiectivul stabilit de conducerea clubului nu va fi îndeplinit nici în acest an existând posibilitatea ca la finalul sezonului echipa să fie desfiinţată. „De la etapă la etapă jucăm partide decisive, toate meciurile sunt cruciale, iar atunci când joci cu sabia deasupra capului e mai greu. Una era dacă jucătorii jucau mai relaxaţi, şi alta atunci când e presiune asupra lor. Dar pentru întâlnirea cu Rova sper ca ei să se motiveze, să strângă rândurile şi să câştigăm.“ spunea tehnicianul aluminiştilor, Constantin Vlad.Trei puncte obţinute în disputa cu teleormănenii ar reprezenta enorm pentru formaţia slătineană în lupta de accedere în „B“, în timp ce un eventual eşec ar îngropa speranţele iubitorilor fotbalului din oraşul de pe Olt de a asista din stagiunea viitoare, pe „1 Mai“, la meciuri de Liga a II-a.

• Probleme cu junioriiPentru întâlnirea de azi, „principalul“ lui Alro nu va putea apela la serviciile tinerilor fotbalişti Dinu – accidentat în partida de vineri, de la Râmnicu Vâlcea şi Dincă – suspendat pentru cumul de cartonaşe. În aceste condiţii, în „unsprezecele“ de start va apărea Turcin, urmând ca Vlad să se decidă şi în privinţa jucătorului care va evolua pe postul de fundaş stânga: „Până acum nu am stabilit primul «unsprezece». Cum cei doi juniori nu pot juca, îi avem la dispoziţie pe Niţescu, Turcin, Cărăbineanu şi Mihai. Mijlocaş dreapta va juca Turcin, iar în privinţa fundaşului stânga încă nu sunt hotărât, voi alege dintre Cărăbineanu şi Mihai.“

• Revine DiduÎn schimb, din formula de start pentru meciul cu Rova ar putea face parte căpitanul aluminiştilor din primele etape ale sezonului, Cătălin Didu, fotbalist refăcut după accidentarea suferită în toamna anului trecut. „Didu este în lotul de 18 pentru această partidă şi urmează să stabilim de comun acord dacă va începe din primul minut.“ a spus Vlad.

• „Ne putem impune“Deşi se confruntă cu aceste probleme de lot, „principalul“ formaţiei slătinene consideră că, în confruntarea cu teleormănenii, elevii săi au prima şansă de a-şi adjudeca cele trei puncte puse în joc: „Am văzut meciul de sâmbătă de la Roşiori, iar Rova e o echipă solidă, bine aşezată în teren, însă nici adversarul nu le-a pus probleme. În prima repriză oaspeţii s-au apărat mai grupat, dar în partea a doua mi s-a părut altceva. Rova a condus la pauză cu 1 – 0 după o repriză în care au avut o singură ocazie, şi au dat cele trei goluri din lovituri libere. Oricum, suntem două echipe apropiate valoric, iar plusul de determinare va face diferenţa. Însă, eu spun că ne putem impune. Luând în calcul toţi factorii, inclusiv avantajul terenului propriu, avem prima şansă. Nu vrem decât victoria, altă variantă e exclusă. Dacă în deplasare s-au mai găsit alte scuze, acum e meci direct şi jucăm acasă.“

• „Publicul are un rol important“Altfel, Constantin Vlad crede că susţinătorii lui Alro ce vor lua loc azi, în tribunele de pe „1 Mai“, pot ajuta echipa oraşului în a obţine acest succes atât de necesar: „E adevărat, este un meci important, aşa cum pentru noi toate partidele sunt decisive, iar publicul are un rol important. De altfel, sâmbătă, la Roşiori am văzut o galerie ce a susţinut formaţia gazdă pe toată durata jocului şi care cred că va veni şi la Slatina. Noi ne dorim ca spectatorii slătineni să fie alături de echipă.“

• „Central“ din BraşovÎntâlnirea dintre Alro Slatina şi Rova Roşiori se va disputa cu începere de la ora 15.30 şi va fi condusă de o brigadă de arbitri avându-l la centru pe Robert Dumitru (Braşov), ajutat la cele două tuşe de Nicolae Marodin şi Andrei Simonis (ambii din Capitală). Observatorul partidei este Cristian Zalupcă (Bucureşti).

No comments: