Wednesday, April 23, 2008

Slatina - calafat 1-0

sursa www.gsp.ro



Aluminiştii au învins ultima clasată


În faţa unor tribune aproape pustii şi pe un teren îmbibat de ploaia ce a căzut înaintea startului partidei, aluminiştii şi oaspeţii lor, jucătorii lanternei Dunărea Calafat, au trecut repede peste perioada de tatonare specifică începuturilor de meciuri, iar pe „Metalurgistul“ ocaziile de gol au apărut încă din debutul întâlnirii. Chiva, pentru echipa vizitatoare, cu un şut pe lângă, Niţescu – luft la 10 metri de buturile doljene şi Noaţă – reluare din marginea careului mic respinsă de goalkeeper-ul Mărăcine, au irosit primele oportunităţi de a marca ale disputei. Jocul a avut un ritm bun şi în continuare, dar situaţiile de poartă nu s-au mai derulat cu aceeaşi frecvenţă, până în minutul 30 doar calafeteanul Nătruţ şi fundaşul lui Alro, Irimescu, ambii cu execuţii din lovituri libere, mai punând în pericol buturile adverse. În ultimul sfert de oră al actului întâi, mai aproape de gol au fost cei de la Dunărea, însă goalkeeper-ul Marin a intervenit în ultimul moment în faţa lui Almani, defensiva slătineană reuşind apoi să rezolve faza ce a continuat periculos în suprafaţa de pedeapsă. Doljeanul Trăistaru, cu un voleu expediat de la 30 de metri, ar fi putut şi el să puncteze pe tabelă, dar balonul a trecut puţin pe lângă vinclu.
În debutul părţii a doua a partidei, Mitrache a avut o bună oportunitate de a înscrie, însă şutul din apropiere al aluministului a întâlnit plasa laterală. La scurt timp, şi Noaţă a fost aproape de a marca, reluarea de la 6 metri a vârfului slătinean trecând alături.
Gazdele au reuşit să deschidă scorul în minutul 62, după un corner de pe partea dreaptă executat de Noaţă, fundaşul Preda, urcat în careu, trimiţând balonul, cu o lovitură de cap, în plasa porţii adverse. Cu un sfert de oră înainte de final, echipa vizitatoare a avut o imensă situaţie de a restabili egalitatea, reluarea de la 7 metri a lui Almani trecând puţin peste transversală.
Apoi, Precup ar fi putut dubla avantajul formaţiei slătinene, însă Mărăcine a intervenit la lovitura de cap expediată de „decarul“ lui Alro. În ultimele secvenţe ale jocului, acelaşi Precup a fost din nou aproape de a-şi trece numele pe lista marcatorilor, şutul său de la 15 metri ocolind de puţin stâlpul din stânga porţii doljene. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1 – 0 în favoarea aluminiştilor, echipa locală obţinând astfel a 13-a victorie a sezonului.
Alro Slatina: Marin, Preda, Ciobanu, Irimescu, Dincă, Mitrache, O. Niculescu, Mantea, Precup, Noaţă, Niţescu. Au mai jucat: Calotescu, Turcin, Chelu.
Dunărea Calafat: Mărăcine, Nătruţ, Dorobanţu, Anghel, Trăistaru, Riza, Diţă, Iancu, Palcău, Almani, Chiva. A mai jucat: Ioncică.

1 comment:

Anonymous said...

Degeaba....esecul promovarii in liga secunda va destrama echipa.