sursa : http://www.gdo.ro/Sport/2008-07-17/Slatinenii+pleaca+in+cantonament+la+Herculane
Lotul de jucători al echipei oraşului se deplasează astăzi la Băile Herculane, staţiune în care elevii tehnicianului Gabi Dumitru vor susţine în zilele următoare un stagiu de pregătire montană. Pentru fotbaliştii slătineni aceasta va fi o perioadă a acumulărilor fizice necesare abordării întrecerilor ediţiei de campionat 2008 – 2009. Totodată, există posibilitatea ca în localitatea caraş-severineană cei de la Alro să dispute prima partidă de verificare înaintea startului noului sezon, adversară urmând a fi una dintre formaţiile care de asemenea îşi desfăşoară antrenamentele în zonă. „Lotul este alcătuit din 24 de jucători, cu tot cu juniorii. Sunt şi fotbalişti în probe, urmând să decid cine va rămâne la echipă după perioada de cantonament. Pe 24 iulie, înainte de plecarea de la Herculane, încercăm să facem şi un amical, cu una dintre formaţiile pe care le vom găsi acolo. Apoi vom mai juca cel puţin două meciuri de verificare, pe 30 iulie şi 6 august, în compania unor echipe mai bune, meciuri care în primul rând să scoată în evidenţă carenţele jucătorilor noştri. Prioritatea numărul unu este formarea unei echipe competitive, care să se poată bate la promovare. Asta nu se va putea întâmpla în primele şase luni sau în primul an, însă apoi să poată ataca promovarea, iar dacă va reuşi acest lucru să se şi menţină în Liga a II-a“ a spus Gabi Dumitru.
3 comments:
sa vezi ca promovam... facem spectacol !
Slatina orasul nostru!
trebui sa fim alaturi de ei si de data asta, acum ca a plecat bosorogu de popa, poate reusim si noi sa promovam...
trebui sa fim alaturi de ei si de data asta, acum ca a plecat bosorogu de popa, poate reusim si noi sa promovam...
Post a Comment