Friday, September 5, 2008

Aluminiştii vor un succes la Râmnicu Vâlcea

După ce în urmă cu două etape reveneau cu trei puncte din deplasarea de la Piteşti, fotbaliştii slătineni vor încerca în runda de azi să obţină o nouă victorie pe teren străin, în meciul în care îi vor avea ca adversari pe cei de la Oltchim Râmnicu Vâlcea. Tehnicianul Gabi Dumitru crede că elevii săi pot trece peste prestaţia modestă pe care au avut-o în jocul cu FC Balş, pentru a obţine un rezultat pozitiv în această întâlnire.

Neînvinsă în actuala ediţie de campionat, echipa aluminiştilor abordează partida pe care o va disputa în fieful grupării din judeţul vecin din postura de ocupantă a poziţiei a treia în ierarhia seriei. De partea cealaltă, „chimiştii“ nu au înregistrat nici un succes în acest început de stagiune, obţinând doar două rezultate de egalitate, astfel că formaţia vâlceană ocupă un loc în ultima parte a clasamentului. „Oltchim este o echipă care de obicei câştigă meciurile de acasă, joacă agresiv şi am înţeles că beneficiază de cei 5% din partea arbitrilor. Însă, pe mine mă interesează mai puţin aceste lucruri, cred că formaţia noastră e pregătită din punct de vedere tactic pentru jocul de mâine (astăzi - n.r.), iar dorinţa mea este să ne impunem. Ca de fiecare dată, vom juca la victorie“, a spus „principalul“ celor de la Alro, Gabi Dumitru (foto), despre întâlnirea din cadrul etapei a IV-a a sezonului.

Revine căpitanul

Dacă în partida de săptămâna trecută nu l-a avut la dispoziţie pe Cristi Niculescu, fotbalist ce a fost suspendat după cartonaşul roşu văzut în meciul cu FC Argeş II, pentru jocul de la Râmnicu Vâlcea, antrenorul echipei slătinene va putea apela la serviciile „decarului“ aluminiştilor. Totodată, Dumitru anunţă şi alte modificări în formula de start, în condiţiile în care nu a fost mulţumit de evoluţiile unora dintre elevii săi în confruntarea cu cei de la FC Balş.
„Revine Cristi Niculescu şi vor mai fi câteva schimbări în primul unsprezece. Singurele probleme de efectiv sunt cu Baciu şi juniorul pe care l-am luat de la Potcoava, ei nefiind încă la capacitate maximă. În lot nu cred că ar fi o atmosferă tensionată, este o oarecare presiune, dar e firească înaintea unui meci, iar eu sper să recuperăm punctele pe care le-am pierdut pe teren propriu“, a declarat tehnicianul grupării de la malul Oltului.

„Dacă nu încercăm acum, atunci când?“

Gabi Dumitru îşi doreşte ca în partidele pe care Alro le va disputa până la finalul turului de campionat să poată găsi formula optimă de echipă. „Sper să se înţeleagă că obiectivul nu e promovarea, iar în această perioadă pot să apară semieşecuri, eşecuri, pentru că se vrea o schimbare în jocul formaţiei. Până în iarnă trebuie să ştim de ce fotbalişti ar mai fi nevoie. Vrem să vedem jucătorii pe posturi şi vor apărea tot felul de variante. Dacă nu încercăm acum, neavând obiectiv, atunci când?“, a precizat Dumitru.

„Fluieraşi“ teleormăneni

Întâlnirea dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Alro Slatina se va desfăşura începând de la ora 17.00 şi va fi condusă de o brigadă de arbitri avându-l la centru pe Constantin Miruţă (Alexandria), ajutat la cele două tuşe de Cristian Iordache (Roşiori) şi Lavinia Tide (Videle). Observatorul meciului este Ion Poiană (Urziceni).

No comments: