Monday, September 1, 2008

SLATINA - fc bals 1 - 1, sau...inceputul rusinii !

În debutul întâlnirii de pe „Metalurgistul“, în faţa unor tribune mult mai populate ca de obicei, fotbaliştii slătineni au avut o mai bună posesie a balonului decât adversarii lor, însă principalele ocazii de a marca au aparţinut formaţiei oaspete. Cei de la FC Balş au purtat contraatacuri tăioase şi ar fi putut deschide scorul încă din minutul 2, dar goalkeeperul Tătaru, ieşit în afara careului, a respins cu capul şutul de la distanţă expediat de Matei. Jucătorii aflaţi sub comanda lui Dumitru au ripostat prin Florea Calotescu, a cărui execuţie din apropiere a fost blocată în ultimul moment de Stoica. La scurt timp, Preda a fost faultat în marginea suprafeţei de pedeapsă de Tătaru, care a văzut cartonaşul galben, pentru ca mai apoi portarul aluminiştilor să scoată cu un reflex de ultim moment lobul trimis de Matei de la 16 metri. Formaţia vizitatoare a reuşit să puncteze la jumătatea reprizei, atunci când Preda a primit un balon pe partea stângă şi a înscris cu un şut plasat, la colţul lung. „Ce jucaţi, mă? Nu vă e ruşine?,“ le-a reproşat Gabi Dumitru elevilor săi în pauza de hidratare acordată de „centralul“ partidei. După ce au ameninţat buturile formaţiei vizitatoare prin Florea Calotescu şi Irimescu, gazdele au restabilit egalitatea cu nouă minute înainte de intrarea la cabine. Ciugulea a expediat o centrare şutată de pe partea stângă, goalkeeper-ul oaspeţilor, Vişanu, a respins în şase metri, de unde Dragoş Niculescu a reluat balonul în plasă. Până la încheierea actului întâi, Florea Calotescu a fost şi el aproape de gol , însă reluarea sa din interiorul suprafeţei de pedeapsă s-a dus alături.În partea secundă a întâlnirii, jocul celor două combatante a fost pe contre. Tătaru, ieşit la 40 de metri de propriile buturi, a intervenit în faţa lui Dumbravă, care scăpase pe contraatac, în timp ce la poarta cealaltă Petrescu i-ar fi putut aduce în avantaj pe aluminişti, dar execuţia sa din zona punctului cu var a trecut puţin peste transversală. Apoi Viorel Calotescu pentru FC Balş, respectiv Radu Mihai pentru formaţia slătineană au avut bune oportunităţi de a-şi trece numele pe lista marcatorilor, însă tabela nu s-a mai modificat. Pe măsura scurgerii timpului, în jocul celor de la Alro a intervenit precipitarea, acţiunile acestora au fost lipsite de claritate, lucru ce a stârnit nemulţumire în tribune. Elevii lui Dumitru au mai avut o singură situaţie importantă de a marca, prin Dragoş Niculescu, care a reluat alături, cu o lovitură de cap, centrarea de pe dreapta primită de la Purdel. Pe finalul confruntării, echipa oaspete s-a apărat exact, creându-şi totodată două imense oportunităţi de a prelua conducerea. Mai întâi, nou-intratul Bica, scăpat spre buturile adverse, a preferat şutul unei pase către un coechipier aflat liber în faţa porţii, mingea fiind reţinută de Tătaru, pentru ca în ultimele secvenţe ale partidei goalkeeperul gazdelor să fie salvat de bară la lovitura liberă de pe flancul stâng executată de Preda. Ultimul fluier al „centralului“ Andrei Chivulete a găsit cele două formaţii ale Oltului la egalitate pe tabela de marcaj. Aluminiştii au pierdut primele puncte în actuale stagiune, însă, în condiţiile în care pe marginea acestui meci s-au făcut tot felul de speculaţii, se poate spune că au câştigat la capitolul credibilitate. De partea cealaltă, bălşenii au pus capăt pasei negre pe care o traversau în ultima perioadă, obţinând întâiul rezultat pozitiv în ediţia de campionat 2008 - 2009.

"E un rezultat echitabil"
La încheierea disputei de pe „Metalurgistul“, antrenorul echipei de pe Olteţ, Cristian Stănculeţu, s-a declarat mulţumit de punctul obţinut la Slatina. „E un rezultat echitabil. Puteau să ne şi bată, dar puteam să câştigăm. Pentru jucătorii noştri e un punct important, veneam după două înfrângeri, iar acum vor avea alt moral. Dacă pierdeam acest meci, mă gândeam şi la varianta de a pleca de la Balş. Înseamnă că se face ceva la echipă, iar eu consider că principalul vinovat pentru rezultate sunt eu. În continuare avem un program foarte greu, în etapa următoare jucăm acasă cu Jiul Rovinari şi sper să câştigăm. Sunt mulţumit pentru acest punct şi felicit jucătorii mei, dar şi echipa adversă“, a spus Stănculeţu.

„Ne-au surprins cu o mai mare determinare“
Tehnicianul celor de la Alro, Gabi Dumitru, a precizat că nu se aştepta la o astfel de replică din partea formaţiei din Balş. „A fost un joc în care nici una dintre echipe nu a strălucit, iar rezultatul e echitabil. Cei de la Balş ne-au surprins cu o mai mare determinare decât am văzut în partida din Cupă cu FC Caracal, au avut o atitudine pozitivă, au vrut mult mai mult. La noi s-a cunoscut lipsa lui Cristi Niculescu. Totodată e clar că s-a văzut lipsa de experienţă a formaţiei. În privinţa speculaţiilor dinaintea partidei, am spus că nu e normal să cer astfel de lucruri, nu mă interesează. Important va fi ca în continuare jucătorii să înveţe din greşeli, pentru a putea construi o echipă care să aibă rezultate. Noi vom aborda fiecare meci la victorie, fiecare punct e un punct câştigat şi vom vedea ce ne rezervă viitorul“, a declarat „principalul“ aluminiştilor. Alro Slatina: Tătaru, O. Niculescu (Mantea ’46), Preda, Irimescu, Ciugulea (Purdel 65'), Baciu (Turcin 46'), Ivan, Petrescu, Radu Mihai, F. Calotescu (Florin Bogdan 65'), D. Niculescu. FC Balş: Vişanu, Roşu (Trepăduş 73'), V. Calotescu (Bica 7'), Dumbravă, Stoica, Vlădoi, Manolache, Matei (Almani 57'), Preda, Chiriţă, Iorga (Andronache 66').

No comments: