Sunday, August 21, 2011

"Nu am ştiut că barul are toaletă"

Deplasarea la Piatra-Olt a început undeva în jurul orei 00:00, în celebrul club pietrean Bambbbbuuu, alături de Cătălin Botezatu, Mihai Albu şi Dan Negru, care au hotărât să ni se alăture în această lungă deplasare. S-a petrecut până în zori în clubul marcă înregistrată, după unele surse, unul din "cele mai" exclusiviste cluburi din Oltenia.
Cu ceilalaţi băieţi ne-am întâlnit undeva în jurul orelor 8:00 , în celebra piaţă a Gării de Nord din Piatra-Olt, aceştia alegând ca mijloc de locomoţie un tren ultramodern ce circula cu viteze exorbitante, vitezele crescând foarte mult odată cu apropierea de acest oraş-soarele industriei feroviare româneşti, un fel de Simeria (a nu se citi Siberia) în variantă oltenească sau un fel de Budapest Kelleti în variantă românească. Fiind aproape toţi membrii galeriei în Piatra-Olt, ne-a fost foarte greu să alegem una dintre sutele de terase "luxuriante", care încă de la acele ore erau pline de oamenii un pic mai prajiţi de soare. Să nu vă gândiţi că aş fi rasist spunând că oamenii aici sunt mai arşi de soare, ei doar stau mai mult în faţa gigantului de foc, din acest fapt rezultând că muncesc foarte mult. În acea terasă s-au consumat cantităţi industriale de ... Mai era de aşteptat un singur membru, MEME care a întârziat deoarece a prins un ambuteiaj la intrarea în Piatra-Olt.
În tot acest timp s-au produs o serie de evenimente: unul dintre băieţi nu a putut urina pe sediul poliţiei deoarece a fost prins de reprezentanţii legii din Rromânia. Acesta a fost dus la secţie şi acuzat că vroia să-şi extindă teritoriul cu mult înafara datelor înscrise în buletin.

Din păcate cine nu era pe tabelul prezentat Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, nu avea acces în sectorul nostru, chiar dacă unii dintre ei ne erau fraţi, părinţi, străbunici, vecini, ettetera. De exemplu, Fabrizio se afla pe lista cu pricina, dar omul avea buletinul la schimbat. Binevoitorii oameni ai legii nu au înteles acest aspect, iar omul a vizionat meciul de după gard.
C.B. urmează să primească acasă un Proces Verbal fiindcă a îndrăznit să vorbească cu Fabrizio peste gard. Noi mai bănuim că şi A. va primi un nou proces verbal acasă, deoarece a izbutit să se laude că a rezolvat un test pentru admiterea la Jandarmerie în numai 10 minute, când acest test se poate rezolva în medie în circa 4-5 ore!

No comments: